Primul vis la care am lucrat conștient l-am avut în clasa a 11-a
Dacă mă urmărești de mult timp, atunci știi că rolul de coach este cu mine doar de 4 ani, dar antreprenor sunt de 13. De fapt primul vis pe care mi-l amintesc, la care să fi lucrat activ și conștient l-am avut prin clasa a 11-a și visam să devin un super fancy wedding planner, așa cum vedeam în filmele de la Hollywood 🙂
Timpul a trecut și visurile s-au inmulțit, mai ales după ce am devenit mamă.
Mai întâi am visat să creez o comunitate de părinți de unde poți obține informații și recomandări când ai nevoie, dar unde să găsești și susținere și înțelegere. A fost de fapt primul trib pe care l-am creat. A urmat visul de a ajuta mamele să scape de rușinea alăptării în public, de a construi o afacere sustenabilă, de a crea un spațiu unde să ne adunăm alături de copiii noștri, doar că undeva pe parcurs, am pierdut componenta despre mine din toate aceste visuri.
Pe parcurs am pierdut din vedere ce-mi doream pentru mine.
Eram prea ancorată în ceea ce cream pentru ceilalți și insuficient ancorată în de-ce-ul personal așa că mi-am pierdut direcția pentru câțiva ani până când am ajuns într-un proces personal de coaching.
Abia atunci am reușit să mă văd din nou pe mine în visurile mele prin întrebări precum:
- Ce fac cu ușurință și-mi aduce bucurie?
- La ce vreau să renunț, deși fac cu ușurință?
- Ce-mi doresc să trăiesc, chiar dacă momentan nu știu cum?
- Ce vreau să creez în lume?
Și pas cu pas, sesiune cu sesiune am descoperit că visul prezent este de fapt o formă evoluată a visului pe care l-am avut mereu. Practic, de la ”Vreau să ajut femeile să se simtă bine în pielea lor” la ”Vreau să ghidez femeile antreprenor să-și (re)descopere curcubeul interior astfel încât să strălucească în business și în viață!
(Re)descoperirea sau (re)activarea visului nu este mereu un drum ușor, și nici cel mai drept sau clar, dar vestea bună este că nu trebuie să faci călătoria asta singură!
Eu sunt aici să te susțin și abia aștept să lucrem împreună față în față la @NodMakerspace, noul meu birou până plecăm în vacanța de vară.
În luna IUNIE, deschid 5 sesiuni de coaching de 90 minute pentru (re)activarea visului tău!
Va fi o sesiune intensivă în care vom activa visul și vom schița împreună un plan de acțiune care să-ți ofere claritate și o direcție clară de dezvoltare.
Dacă accepți provocarea mea de a lucra împreună în Iunie, față în față, oferta mea pentru tine este de 90 de euro pentru o sesiune intensivă de coaching de 90 minute!
Ce zici accepți?
Dacă da, tot ce trebuie să faci este să dai reply la acest mail și eu revin către tine cu detalii!